Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crâşme în cârca şcolilor

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 11 septembrie 2012 ·

Legea privind interzicerea comercializării de băuturi alcoolice şi ţigări în localurile din vecinătatea şcolilor este încălcată la Satu Mare

Comercializarea băuturilor alcoolice şi a ţigărilor în localuri amplasate la mai puţin de 200 de metri de unităţile de învăţământ este interzisă printr-o lege emisă încă din anul 1994. Mai mult decât atât, există şi o hotărâre a Consiliului Local Satu Mare care prevede exact acelaşi lucru. Însă, din ceea ce se poate constata în municipiul Satu Mare, aceste legi sunt încălcate de către patronii care au baruri deschise la cel mult o sută de metri de intrarea în şcoli. În multe cazuri, localurile unde se comercializează astfel de produse se află chiar lângă intrarea în şcoală sau în cel mai rău caz vizavi, dar în nici un caz nu sunt respectaţi cei 200 de metri prevăzuţi de lege. Întrebaţi dacă ştiu de existenţa acestor legi, răspunsul acestora a fost negativ, însă s-au agăţat de faptul că acum elevii sunt încă în vacanţă, iar pe timpul şcolii nu vând elevilor nici alcool, nici ţigări. Autorităţile locale vor demara ample acţiuni de control la unităţile comerciale aflate la mai puţin de 200 de metri de şcoli.

Lege încălcată grosolan în zona centrală

Cele mai multe baruri, restaurante, crâşme sunt deschise în jurul şcolilor din zona centrală a municipiului Satu Mare, indiferent că vorbim despre şcoli generale sau licee. Astfel, lângă Şcoala Generală “Grigore Mosil” există un bar chiar în imediata apropiere a intrării în şcoală, la mai puţin de 50 de metri, în timp ce vizavi mai funcţionează un bar iar ceva mai încolo un restaurant. În jurul unei alte şcoli generale, “Constantin Brâncoveanu”, în imediata vecinătate, la circa 50-60 de metri, funcţionează de ani buni două baruri fiecare cu câte o terasă.

Dacă în jurul Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” nu există niciun bar la mai puţin de 200 de metri,

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 52 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 17 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 3 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°