Grecii sunt "biciuiţi fără milă" şi au plătit destul pentru greşelile făcute, a declarat marţi preşedintele elen Carolos Papoulias, potrivit căruia Europa ar trebui să îşi joace "rolul istoric" şi să ajute ţara să depăşească criza, relatează AFP.
"Suntem biciuiţi fără milă, cred că am plătit destul pentru greşelile noastre", a afirmat Papoulias la sfârşitul unei întâlniri cu preşedintele Senatului canadian, Noel Kinsella, aflat în vizită la Atena.
El a spus că Europa, unde coeziunea este pusă la încercare, trebuie să îşi joace rolul său istoric şi să ajute nu doar Grecia dar şi Spania, Portugalia şi Italia, pentru depăşirea crizei economice şi garantarea supravieţuirii Uniunii Europene, a adăugat preşedintele elen, a cărui funcţie este în mare parte onorifică.
Declaraţiile preşedintelui au loc în timp ce Grecia este constrânsă de creditorii săi, UE şi FMI, să adopte noi economii de peste 11,5 miliarde de euro pentru 2013-2014, după trei ani de austeritate strictă şi recesiune.
Reprezentanţii troicii creditorilor, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI au reluat la sfârşitul săptămânii trecute discuţiile cu guvernul de la Atena, pentru finalizarea noilor măsuri de austeritate, între care reduceri salariale pentru poliţişti, pompieri, judecători şi profesori universitari.
Ministrul de Finanţe Yannis Stournaras a admis luni, după întâlnirea cu reprezentanţii troicii şi premierul Antonis Samaras, că noile economii vor fi dificile.
Adoptarea măsurilor reprezintă o condiţie prealabilă pentru obţinerea unei noi tranşe de ajutor de 31,5 miliarde de euro din împrumutul de la UE şi FMI de 130 de miliarde de euro, convenit în martie.
Grecii sunt "biciuiţi fără milă" şi au plătit destul pentru greşelile făcute, a declarat marţi preşedintele elen Carolos Papoulias, potrivit căruia Europa ar trebui să îşi joac