După abandonarea raiului comunist în 1989 şi a modelului suedez de la începutul anilor '90, economia României poate învăţa câte ceva din lecţia malaeziană. De la cucerirea independenţei (1957) Malaezia a evoluat de la o economie exportatoare de resurse brute la una cu grad ridicat de industrializare şi orientată spre servicii iar venitul mediu oscilează în prezent în jurul a 9.700 dolari, cu obiectiv declarat de a atinge 15.000 până în 2020 (în 1970 peste 50% dintre malezieni trăiau sub limita sărăciei după standardele internaţionale). Care este secretul său?

"Calitatea lidership-ului, investiţia continuă în resurse umane, stabilitatea politică, continuitatea politicilor guvernamentale şi capacitatea de adaptare şi inovare", spune ambasadorul Malaeziei. Deşi pentru noi nu sună deloc bine ideea de planificare, având în vedere antecedentele, economia statului asiatic este condusă după planuri cincinale. De exemplu, Guvernul a anunţat recent "Noul Model Economic (NME) şi Programul de Transformare Economică (PTE) care e focalizează pe inovaţie, creativitate, creşterea productivităţii şi o relaţie pe baze noi între sectorul public şi cel privat. "Nu poţi avea o economie competitivă, spune Excelenţa Sa, fără un sector privat dinamic şi unul public puternic", un discurs oarecum diferit de cel la care v-aţi aşteptepta într-o ţară vânată de investitorii străini (în 2011, investiţiile străine directe au crescut în Malaezia cu 31%, până la 12 miliarde dolari).

Economia Malaeziei contează pe resursele naturale-sunt principalul exportator de ulei de palmier (sursă de bio-combustibil) din lume, cherestea şi cauciuc, petrol (în 10 ani se estimează însă că va deveni importator net), au o industrie înfloritoare a turismului (23 de milioane de vizitatori pe an!), o industrie puternică a electronicelor, servicii financiare şi de transport dezvoltate, etc. Cum au ajuns ai