Criza politică de peste vară a scos la lumină un fenomen îngrijorător: ascensiunea considerabilă în audiențe a Antenei 3. A mai existat un pericol similar acum câțiva ani, odată cu ascensiunea de atunci a OTV. Doar că cele două situații sunt semnificativ diferite.

OTV-ul se adresa, prin personajele de pe ecran și prin publicul țintă pe care îl viza, straturilor de populație cele mai predispuse la a fi mințite și manipulate. Venituri foarte mici, educație puțină, nos­talgii comuniste, perspective de calitate a vieții foarte li­mitate. Din păcate, acesta e un segment destul de im­portant numeric în România, iar conversia vizionării OTV în susținerea PP-DD, partidul mo­deratorului-șef, a mers până spre 10%. Ceea ce, ne place sau nu, e corect. Orice segment de populație are drep­tul la reprezentare politică, așa cum se pricepe el să și-o aleagă.

Cazul succesului Antenei 3 e mult mai com­plex. Pe lângă publicul atras de la OTV, An­tena 3 a atins o coardă sensibilă a mult mai multor români: nevoia de a privi în jos. În vre­muri bune, în care lucrurile merg bine, ma­joritatea oamenilor au aspirații, iar pentru în­deplinirea lor au nevoie să se uite în sus. La oameni care reușesc, la oameni care pot juca rolul de modele de parcurs sau de destinație.

Când lucrurile nu merg bine, când oamenii simt că nu mai pot avansa ușor, când po­si­bilitatea de a-și trage stimă de sine din ceea ce fac și reușesc devine foarte limitată, mulți apelează la soluția de compromis: simt că sunt buni doar dacă îi văd pe alții mai răi. Iar cei mai ad­mirabili oameni devin figurile televizate zilnic care se uită obsesiv în jos, la oricine.

Antena 3 satisface și ex­plo­a­tează această nevoie. Umple zilnic ore întregi cu mo­de­ra­tori și invitați care exhibă com­portamente, păreri și lim­baj suburbane, caractere în­doielnice, duplicități și im­pos­turi flagrante, tocmai pe