Poate că eroarea cea mai mare pe care au făcut-o „puciștii“ este că au procedat în așa fel încât adversarilor le-a fost foarte ușor să le lipească imediat chiar această etichetă infamantă de „puciști“, preluată de presa internațională și chiar de unele oficialități ale UE.
Privind retrospectiv la evenimentele din iulie-august, unul dintre lucrurile care mă intrigă mult este ceea ce aș numi autismul politic al celor care au plănuit și au vrut să execute destituirea președintelui. Ei s-au comportat ca și când nu ar exista decât ei pe lume - și când spun „ei“ mă refer la Antena 3 cu moderatorii și publicul respectiv. Nu numai că au ignorat cu totul (sau și-au făcut o imagine complet eronată asupra posibilelor reacții internaționale), dar au tratat cu completă nepăsare și posibilele obstacole interne.
În ansamblu vorbind, acești oameni se pare că au neglijat că România rămâne o țară de putere economică și politică redusă, dependentă de împrumuturile internaționale, de piețele de export din UE, inclusă în NATO și considerată de SUA un reper european important în strategia sa de apărare – vezi „scutul“ de la Deveselu. În acest caz, părea evident că nicio acțiune radicală, care să sugereze o „clătinare“ a României de pe linia euroatlantică, urmată consecvent de Băsescu, nu va trece fără alarme și presiuni. Or, cum poți să te lansezi într-o astfel de aventură, când știi că numai denunțarea unilaterală a acordului cu FMI (dependent de americani), UE și BM ar ridica dobânzile plătite de statul român la un nivel inacceptabil, aducându-l pe acesta în genunchi în două sau trei luni? În mod evident, „puciștii“ au omis total această posibilitate.
O mare prostie ținând de acelaşi autism (suficientă pentru a-i impune demisia) a fost și amenințarea făcută de Crin Antonescu, într-o emisiune de la Antena 3, că trei judecători ai Curții Constit
