Premierul a declarat prin presa străină că a realizat toate punctele cerute de preşedintele Comisiei Europene, J.M. Barroso, mai precis zece şi jumătate. Nu am monitorizat punct cu punct, dar ştiu sigur că jumătatea care a rămas trebuie să fie una foarte importantă, şi pentru ţară, şi pentru coaliţia de guvernare. Am să mă refer la ea astăzi ca la al unsprezecelea punct, cel nerealizat, deşi, memoria nu mă înşeală, era la început printre primele zece, acelea teoretic realizate. Acest punct se referă la desemnarea unei persoane pentru poziţia de Avocat al Poporului care să se bucure de încrederea tuturor părţilor. Nu am impresia că acest lucru s-a realizat defel: cele două tabere politice au împins fiecare pe cei doi candidaţi pe care îi propuseseră şi anul trecut pe vremea asta, şi care au avut parte de o competiţie cît se poate de controversată. Nu îmi dau seama nici măcar dacă dl. Ponta, care în acelaşi interviu se plîngea de slabul PR extern al USL şi-a dat seama pînă acum că nu ar fi prins propaganda taberei Băsescu dacă USL nu făcea în mod real cîteva lucruri necuvenite, dincolo de orice interpretare. Schimbarea preşedinţilor de camere, atunci cînd ai o majoritate nouă, putea fi uşor explicată. Dar în nici o ţară civilizată nu poţi explica de ce ai dat afară Avocatul Poporului, doar pentru că legea îţi dă această posibilitate. A fost o enormă greşeală, care nu a adus nimic USL, decît oprobriul extern absolut meritat. Pentru că Avocatul Poporului există ca să se lupte cu statul, el personifică opoziţia cetăţenilor. Dacă ceilalţi avocaţi ai poporului, înaintea lui Gheorghe Iancu, au reuşit să îşi ducă mandatele la bun sfîrşit, este pentru că nu au făcut mare lucru, şi deci n-au supărat pe nimeni.

Instituţia Ombudsmanului (Avocatul Poporului) a fost prima dată creată de regele Carol al XII-lea al Suediei în anul 1713, deşi abia prin Constituţia din 1809