Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, susţine miercuri, 12 septembrie, în fata plenului Parlamentului European reunit la Strasbourg, discursul privind starea Uniunii.
Jose Manuel Barroso amintit încă de la începutul discursului că Uniunea Europeană ”continuă să fie în criză, criză socială, economică şi o criză de încredere”. El a făcut însă referire şi la "anumite state" în care au fost înregistrate "ameninţări la adresa democraţiei". Este vorba despre România şi Ungaria, ale căror guverne au fost criticate de lideri europeni pentru că ar fi încercat să submineze statul de drept.
Principalele subiecte abordate fac referire la solidaritatea din cadrul comunităţii europene, la globalizare şi relaţiile dintre UE, SUA şi Asia, la reformele sociale, politice şi economice din cadrul UE.
Preşedintele CE a precizat, încă de la începutul discursului său, că cetăţenii comunităţii europene "sunt frustraţi, se tem, simt că stilul lor de viaţă este pus în pericol".
Barroso a adăugat că starea populaţiei europene este cauzată de acţiunile politicienilor, care nu îşi respectă deciziile pe care chiar ei le-au luat. ” Dacă actorii politici ai UE nu respectă deciziile pe care chiar ei le-au luat, cum să îi convingă pe alţii că lucrurile se vor rezolva” ?
România liberă va prezintă principalele declaraţii ale preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barros, în format LIVE TEXT.
- "În lunile recente am văzut ameninţări la adresa democraţiei în anumite state europene (...) aceste situaţii au arătat şi limitele aranjamentelor noastre instituţionale.