Curtea Constituţională a Republicii Federale Germania, din Karlsruhe, a pronunţat o sentinţă istorică în favoarea umbrelei de salvare a monedei euro (ESM), obligînd însă guvernul să aibă avizul parlamentului în cazul depăşirii volumului de 190 de miliarde. Reacţii de uşurare atît din partea clasei politice cît şi din partea unora care au cerut verdictul Curţii.
Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
Preşedintele Curţii Constituţionale a respins plîngerea deputatului creştin-social, Peter Gauweiler, a partidului post-comunist, Partidul Stîngii, a unui grup de economişti şi a asociaţei intitulate „Mai multă democraţie“ (susţinută de circa 37.000 de cetăţeni), care au încercat să blocheze participarea Germaniei la aşa numita „umbrelă de salvare“ a monedei euro (ESM). Prin sentinţa pronunţată, Curtea de la Karlsruhe admite participarea Germaniei, însă cu anumite rezerve. Guvernul este obligat să aibă aprobarea parlamentului în cazul că va fi necesară depăşirea sumei de 190 de miliarde ce revin Germaniei pentru finanţarea „umbrelei de salvare“. Totodată, sentinţa obligă guvernul federal să informeze integral pe cele două camere ale parlamentului (Bundestag-ul şi Bundesrat-ul) despre măsurile de sprijinire preconizate.
Germania s-a angajat să contribuie cu 27 la sută la suma întreagă de sprijinire a ţărilor cu dificultăţi financiare. Această sumă se ridică la 700 de miliarde euro. Cele 17 ţări din zona euro vor plăti 80 de miliarde. Restul de 620 de miliarde constituie garanţii de stat.
Sentinţa mai dă lumină verde şi pentru ratificarea pactului fiscal. Acesta prevede limitarea datoriilor de stat şi introducerea unui plafon obligatoriu pentru ţările Uniunii Europene.
Germania a fost singura ţară care pînă acum nu a ratificat mecanismul european de stabilitate (ESM). Acum preşedintele federal, Joachim Gauck, poate semna reglementăril