Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sub 1% din angajații instituțiilor din Alba Iulia sunt persoane cu dizabilități. Vezi cât de accesibile sunt unitățile publice pentru cei cu nevoi speciale

Publicat in Alba24, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Cât de primitoare sunt instituțiile publice din Alba Iulia cu persoanele cu dizabilități? Această întrebare a reprezentat obiectul unui studiu inițiat de Asociația Speromax Alba, coordonată de Dragoș Zaharia, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. După chestionarea a 22 de instituții și firme de interes public, concluzia este că, din numărul total al angajaților care lucrează aici, sub 1% sunt persoane cu dizabilităţi, iar câteva dintre instituții nu au nici măcar rampe de acces sau locuri de parcare speciale pentru aceștia.

SM Speromax Alba a elaborat un studiu în care a încercat să verifice cât de primitoare sunt instituțiile publice din Alba Iulia pentru persoanele cu deficiențe locomotorii și alte handicapuri. Studiul a fost coordonat de Corina Muntean, sociolog, în cadrul unui acord de parteneriat între Asociația Speromax Alba și Universitatea „1Decembrie 1918 ” Alba Iulia.

Prin acest studiu, s-a încercat reflectarea problemelor de care se lovesc persoanele cu dizabilități, în momentul în care vor să apeleze la o instituție publică: rampe de acces, bare de susținere, lifturi, locuri de parcare și altele.

„Un lucru îmbucurător pentru noi este că, în sfârșit, după 3 ani, primim răspunsuri în proporție de 100%. Solicitările le-am trimis în baza Legii 544 privind liberul acces la informații de interes public. Toate instituțiile au realizat că trebuie să ne răspundă, că este o chestiune care pe noi, persoanele cu dizabilități, ne doare și milităm pentru accesibilitatea în instituții. Trebuie să ne plătim și noi un telefon, să mergem la Primărie, la Consiliul Județean. Suntem și noi cetățeni și avem drepturi egale, doar că avem niște nevoi mai speciale. Lucrul îngrijorător este că, din 3224 de angajați, doar 29 sunt persoane cu dizabilități, și acestea au dizabilități ușoare”, a precizat Dragoş Zaharia.

Chestionarul

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°