Unei adolescente însărcinate din Republica Dominicană, care suferea de leucemie, i-au fost amînate şedinţele de chimioterapie pentru că tratamentul i-ar fi putut provoca un avort spontan, încălcîndu-se, în acest fel, legile anti-avort ale ţării. În final, după discuţii între medicii curanţi, avocaţii şi familia fetei, tratamentul cu citostatice a fost început, nu înainte însă ca acest episod să atragă din nou atenţia asupra legilor aspre anti-avort din multe ţări în curs de dezvoltare.
Despre avort s-a vorbit îndelung în mass-media din ţările dezvoltate, în special în Statele Unite, unde republicanii s-au declarat opozanţi ai avortului pentru a-şi atrage cît mai multe voturi. Recent însă, staff-ul de campaniei al preşedintelui Obama a contraatacat, dînd publicităţii un spot în care o tînără spune că „este înfricoşător să fii femeie în timpurile acestea“, aluzie la contracandidatul preşedintelui american, Mitt Romney, care s-a declarat un susţinător al ideii ca avortul să fie în afara legii.
DE ACELASI AUTOR Cum ar fi să trăim 1000 de ani? Alteratele alegeri americane Dumnezeu şi femeia în Iran Libertatea religioasă între uz şi abuz Nu la fel de multă atenţie atrage însă numărul uriaş de avorturi din ţările în curs de dezvoltare. Deşi majoritatea ţărilor din Africa şi America Latină au legi care interzic întreruperile de sarcină aproape indiferent de situaţie, acestea nu reuşesc să prevină rata mare de avorturi.
În Africa, de exemplu, se înregistrează 29 de avorturi la 1000 de femei, iar în America Latină – 32, comparativ cu Europa de Vest, unde avortul este permis în cele mai multe cazuri şi unde numărul de avorturi nu trece de 12 la 1000 de femei. Din rezultatele unui studiu recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii rezultă că avorturile făcute în condiţii precare duc anual la moartea a 47.000 de femei, cele mai multe decese fiind înregistrate