Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a criticat, miercuri, desemnarea lui Andrei Marga în fruntea Institutului Cultural Român, arătând că la ICR a fost numit un om politic care de fapt a primit "o răsplată generoasă" pentru că a fost ca ministru de Externe un "soldat credincios" al USL.
Turcan a spus, la o conferinţă de presă, că ICR a fost politizat total şi că Andrei Marga a fost numit de Senat în fruntea Institutului în absenţă şi fără ca măcar să fie audiat de comisia de specialitate.
"Această manieră de a desemna preşedintele la ICR arată dispreţul USL faţă de o instituţie care trebuie să promoveze cultura românească în lume, în fruntea ICR a fost numit un om politic care de fapt a primit o răsplată generoasă pentru faptul că a fost ca ministru de Externe un soldat credincios al coaliţiei USL care l-a propus", a arătat Turcan.
Fostul ministru de Externe Andrei Marga a fost votat, marţi, de plenul Senatului, la şefia Institutului Cultural Român (ICR), fără a fi audiat în comisia de cultură. Numirea lui Andrei Marga a fost aprobată de Senat cu 50 de voturi "pentru", 26 "împotrivă" şi 5 abţineri.
Audierea fostului ministru Andrei Marga pentru şefia Institutului Cultural Român, care trebuia să aibă loc marţi dimineaţă, a fost amânată, senatorii din comisiile de cultură şi politică externă fiind anunţaţi prin SMS, potrivit unor surse parlamentare Marga fiind plecat din ţară.
Senatorul PSD Georgică Severin a declarat pentru MEDIAFAX că în cursul dimineţii a primit un SMS prin care era anunţat de amânarea audierilor pentru conducerea ICR, fără a se preciza o altă dată sau motivul suspendării şedinţei.
Potrivit unor surse parlamentare, fostul ministru Andrei Marga era plecat din ţară, el nefiind anunţat despre aceste audieri în comisiile de specialitate ale Senatului.
Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a criticat, miercuri,