Aceasta s-a desfăşurat în perioada 1-2 septembrie 2012
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a aprobat de mai multă vreme cererea de finanţare pentru proiectul „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în comuna Feldioara", în baza Programului Operaţional Regional 2007-2013, pe Axa prioritară 5 vizând „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului". Proiectul pentru care s-a solicitat finanţare cuprinde, pentru doi ani (2011 şi 2012), organizarea de sărbători şi festivaluri care au fost odinioară tradiţionale pentru întreaga comunitate din zona Feldioarei.
Astfel, anul trecut, mai exact în perioada 2-4 septembrie, s-a desfăşurat o manifestare dedicată cavalerilor teutoni, denumită „Cavalerii teutoni se întorc în Cetate", precum şi un eveniment dedicat magiei sărbătorilor de iarnă, iar în 2012 a fost reluată manifestarea cavalerilor teutoni şi s-au sărbătorit Rusaliile. Aşa se face că manifestarea legată de întoarcerea cavalerilor teutoni a avut loc şi anul acesta, în perioada 1-2 septembrie, în zona noului şi modernului parc amenajat în imediata vecinătate a Primăriei, foarte aproape de ruinele Cetăţii Ţărăneşti, obiectiv care va intra şi el cât de curând într-un program complex de reabilitare.
Cavaleri, turniruri
şi domniţe
Mult mai important ca anvergură şi importanţă decât „Zilele comunei", manifestarea despre care vorbim a reunit şi în acest an mii şi mii de participanţi, localnici din întreaga zonă şi turişti din toată ţara sau chiar din străinătate, care au străbătut zona centrală a comunei cu mic cu mare, călare sau pe jos. Sărbătoarea a început în faţa parcului central din localitate, când alaiul deosebit de numeros care s-a strâns s-a deplasat prin faţa Primăriei până la Biserica Evanghelică şi la ruinele Cetăţii Ţărăneşti. S-au oficiat slujbe religioase, vizitat obiective locale de interes turi