Compania "Manchester Securities Corp.", controlată de fondul american de hedging "Elliott Associates", a cumpărat, luni, 83,85 milioane de acţiuni ale "Fondului Proprietatea" (FP), echivalentul a 0,6% din capitalul social al companiei, într-o tranzacţie a cărei valoare s-a ridicat la 44,44 milioane lei (9,9 milioane euro).
Titlurile au fost cumpărate la preţul de 0,53 lei/acţiune, cotaţie foarte apropiată de preţul de închidere din ziua anterioară, de 0,532 lei/titlu, iar tranzacţia a fost intermediată de compania de brokeraj "Swiss Capital".
De la începutul lunii iulie, "Manchester Securities" a reînceput să cumpere acţiuni FP.
De atunci, compania a achiziţionat 140,744 milioane de acţiuni ale "Fondului Proprietatea", reprezentând 1,021% din capitalul social al companiei, pentru care a cheltuit aproape 72 milioane lei (16 milioane euro).
Aceste tranzacţii de cumpărare vin după ce compania vânduse, pe 19 iunie, 709.400 acţiuni FP, cu o zi înainte ca Tribunalul Bucureşti să deschidă procedura de insolvenţă în cadrul "Hidroelectrica". Insolvenţa companiei a determinat înregistrarea pachetului de 20% din acţiunile "Hidroelectrica", deţinut de FP, la valoarea zero. Astfel, activul net al "Fondului Proprietatea" a scăzut cu 3.288.710.000 lei.
"Manchester Securities" deţinea, la 30 aprilie, 10,99% din acţiunile FP. "Elliott Associates" este administrat de către compania "Elliott Management Corporation".
Titlurile FP se tranzacţionau, în şedinţa bursieră de ieri, la preţul de 0,5335 lei/unitate, în urcare cu 0,57% faţă de cel de la închiderea şedinţei precedente.
RALUCA MARIN Compania "Manchester Securities Corp.", controlată de fondul american de hedging "Elliott Associates", a cumpărat, luni, 83,85 milioane de acţiuni ale "Fondului Proprietatea" (FP), echivalentul a 0,6% din capitalul social al companiei, într-o tranzacţie a căre