Până acum vreo două luni și ceva încă mai persista o imagine aproape generală în rândul românilor, referitoare la UE și la organismele și instituțiile ei. Un fel de tătic sau tătuc (cum doriți) la care să mergi cu jalba atunci când nu te mai înțelegi cu cel de lângă tine și care să pună ordine în lucruri în mod corect. O idelizare și o iluzie în același timp. Spulberată în ultimele luni de diferiți lideri europeni. Iar punctul culminant s-a desfășurat astăzi în cadrul ședinței speciale de la sediul Parlamentului European. Nu, politicienii europeni nu se diferențiază în mod esențial de cei autohtoni. Aceleași ”familii” sau ”grupuri”, fiecare cu propriile adevăruri, fiecare cu dublă măsură în a-și aprecia și susține favoriții și pentru care ideologiile sunt doar un pretext, un acoperământ, care să justifice asocierile.

Măcar pentru conștientizarea acestei realități în rândul unui public mult mai larg din România, trebuie să le mulțumim lui Barroso și Reding (două personaje despre care, în urmă cu vreo două luni, 99% dintre români habar nu aveau – și nu cred că e cu nimic exagerată estimarea).

Ieșirea din iluzie nu trebuie însă să se transforme în anti-europenism (deși prima reacție, cea viscerală, te-ar îndemna la o astfel de reacție). Până la urmă, Barroso și Reding nu sunt Europa, ci doar o părticică a acesteia (la fel cum nu sunt nici Swoboda și cine mai doriți din grupurile liberalilor și verzilor europeni). Iar dacă mai vrem (și există suficiente motive să vrem în continuare) să fim ”în Europa”, trebuie să ne asumăm, în același timp, faptul că și noi ”suntem Europa”. Iar acest lucru însemnă implicare în construcția europeană.

Datorită popularității generate de implicarea în conflictul politic din România, Barroso a atras atenția și a pus luminile și asupra direcției spre care se îndreaptă această construcție, de la Uniune spre Federație. Asta î