Sfârşitul crizei datoriilor suverane din zona euro este încă departe, dar uniunea monetară este pe drumul cel bun, iar Europa trebuie să aibă încredere în euro, a declarat directorul general adjunct al Fondului Monetar Internaţional (FMI) Zhu Min, alimentând astfel optimismul indus de planul de salvare a uniunii monetare anunţat de BCE. Unul dintre cei mai mari investitori crede însă că momentul de respiro nu va mai dura mult.
"Aş spune că această criză nu s-a terminat. Suntem încă la mijlocul ei şi mai e cale lungă de bătut. Dar mergem în direcţia cea bună, ceea ce este foarte important. Ar trebui să avem încredere în euro", a afirmat Zhu, citat de CNBC. Criza datoriilor durează deja de trei ani, iar cei mai mulţi investitori se aşteaptă ca economia zonei euro să intre în recesiune anul acesta din cauza neputinţei liderilor europeni de a găsi rapid soluţii. O a doua recesiune în zona euro în trei ani ar reprezenta veşti rele pentru economia mondială, a spus oficialul FMI. "Nu ar trebui să subestimăm impactul crizei europene asupra întregii lumi. Când creşterea în zona euro scade la zero, şi creşterea exporturilor acestei regiuni va fi zero", a menţionat Zhu.
BCE, gardianul euro, a anunţat săptămâna trecută că va susţine statele cu probleme din zona euro prin achiziţii nelimitate de obligaţiuni, ceea ce va reduce costurile de finanţare pentru guvernele respective. Achiziţiile vor fi condiţionate însă de includerea ţărilor în programe de asistenţă, care presupun reforme şi măsuri de austeritate. Anunţul a injectat forţe noi în euro şi în pieţe. Dar criticile nu au întârziat să apară.
Astfel, publicaţia britanică The Guardian arată că yieldurile obligaţiunilor au crescut ca reacţie la problemele fundamentale ale zonei euro, creşterea costurilor de finanţare nefiind cauza crizei. Multe dintre statele zonei euro au o situaţie financiară slab