Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupta politică de la Bucureşti se mută în Parlamentul European

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Dezbatere la Strasbourg pe tema situaţiei politice din România. Parlamentul European a discutat într-o sesiune plenară evenimentele care au marcat viaţa politică de la Bucureşti şi au destabilizat imaginea ţării noastre în Uniunea Europeană. Eurodeputaţii români din PSD, PDL, PNL şi UDMR s-au pregătit pentru dezbatere cu discursuri, întrebări, poziţii scrise, precum şi cu mobilizarea grupurilor din care fac parte.

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a ţinut, miercuri, un discurs în Parlamentul European prin care a atacat-o puternic pe comisarul european Viviane Reding, acuzând-o că s-ar fi comportat ca “agentul electoral al lui Traian Băsescu”. “Unde, dacă nu aici, în PE, trebuie să spuneţi de ce votul a 8,4 milioane de cetăţeni nu a contat deloc pentru dvs. în această vară, de ce o regulă care nu este valabilă nicăieri în Europa a fost impusă României şi aici mă refer la pragul de 50% pentru vot”, a spus Ivan, în intervenţia sa în plenul PE, la dezbaterea asupra situaţiei politice din România. Adresându-i-se lui Reding, Ivan a susţinut că aceasta s-a “comportat ca un agent electoral” al lui Traian Băsescu.

Preşedintele ELDR, Graham Watson, a declarat, miercuri, în Parlamentul European, la dezbaterea despre situaţia de la Bucureşti, că cea mai bună soluţie pentru România ar fi organizarea unor alegeri parlamentare şi prezidenţiale noi. Potrivit acestuia, toate forţele politice ar trebui, după alegeri, să se înţeleagă asupra modului de funcţionare a relaţiilor politice. El a mai spus că nicio forţă politică nu iese câştigătoare din situaţia politică de la Bucureşti din această vară. Watson a ţinut să întrebe Comisia Europeană de ce insistă ca în România să se aplice regula cvorumului la referendumul de demitere a preşedintelui, în condiţiile în care în toate statele din UE preşedintele este demis cu 50% plus unul dintre cei care vin la vot.

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 21 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°