Un raport "Roland Berger" cu privire la problemele operaţionale ale "Tarom" a apărut, ieri, în presă, după ce, săptămâna trecută, agenţia de rating "Standard& Poor's" a retrogradat "Transgaz".
Este interesant că astfel de informaţii apar tocmai în preajma vânzării de către stat a unor pachete de acţiuni. Astfel, ambele companii ar urma să facă obiectul unor listări la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) până la sfârşitul acestui an: pentru "Transgaz", guvernul ar trebui să lanseze o ofertă publică secundară (SPO) pentru 15% dintre acţiuni, iar pentru "Tarom", o ofertă publică iniţială (IPO) pentru 20% dintre acţiuni.
Raportul "Roland Berger Strategy Consultants" arată că rutele pe care "Tarom" le operează au un grad redus de ocupare, compania utilizează într-o măsură redusă canalele electronice de distribuţie şi acordă tratament preferenţial anumitor furnizori, ceea ce îi generează costuri mai mari decât dacă ar trata identic toţi furnizorii.
Spre deosebire, însă, de analiza S&P cu privire la "Transgaz", care a fost realizată la iniţiativa agenţiei de rating, raportul "Roland Berger" a fost întocmit la solicitarea "Tarom" şi are caracter confidenţial. Reprezentanţii firmei de consultanţă ne-au declarat că informaţiile apărute în presă "în niciun caz" nu au parvenit de la domniile lor.
Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) nu ne-au răspuns la întrebările cu privire la apariţia în presă a unor informaţii cu caracter confidenţial.
* IPO sau vânzarea către un investitor la Tarom?
Metoda de privatizare a Tarom este, se pare, într-o "ceaţă" groasă.
Guvernul s-a angajat, în Scrisoarea de intenţie către Fondul Monetar Internaţional (FMI), să listeze la bursă 20% din acţiunile "Tarom", până la sfârşitul anului. A fost ales inclusiv consorţiul de intermediere format din "Carpatic