Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abandonaţi în câmp

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 12 septembrie 2012 ·

* deşi au primit, în baza Legii 15, loturi pentru case, încă din 2009, pe un maidan de la marginea cartierului Chercea, câteva familii brăilene încă mai aşteaptă ca Primăria să îi racordeze la utilităţile de strictă necesitate, adică apă curentă şi electricitate * "Trăim ca în junglă", se plâng tinerii, ale căror locuinţe sunt înconjurate de munţi de gunoaie şi buruieni înalte cât casa * Primăria spune că CLM a aprobat abia în luna iulie a acestui an alocarea unei sume pentru extinderea utilităţilor necesare * nu se ştie, însă, dacă lucrările vor începe în această toamnă

În urmă cu câţiva ani, Primăria Brăila a decis să le acorde câtorva familii de tineri căsătoriţi loturi pentru case, cu titlu gratuit, în baza Legii 15, din 2003, pe un maidan de la marginea cartierului Chercea, ocupat până atunci cu grămezi de gunoaie şi de buruieni înalte cât omul. O măsură de bun simţ din partea autorităţilor locale, care nu doar că a ajutat nişte tineri să îşi întemeieze un cămin, ci a adus şi civilizaţia într-un loc uitat de Dumnezeu! Teoretic, aşa ar trebui să fie. Practic, însă, civilizaţia s-a pierdut undeva pe drum şi nu a mai ajuns în zonă. E adevărat, s-au înălţat câteva case, însă, pe lângă ele au continuat să crească şi grămezile de gunoaie, iar bălăriile au prins rădăcini şi mai adânci, atingând dimensiunile unor copăcei vânjoşi.

Adevărata problemă stă în faptul că, după ce le-a dat teren ca să-şi construiască locuinţele mult visate, Primăria a uitat complet de tinerii respectivi, abandonându-i în acel câmp. Deşi loturile au fost oferite în 2009, nici până în prezent nu s-au extins, pe strada nou înfiinţată, şi utilităţile necesare. Casele construite deja nu sunt racordate nici la reţeaua de electricitate şi nici la cea de alimentare cu apă. Despre canalizare nici nu poate fi vorba. De fapt, nici măcar strada în sine nu a fost trasată şi delim

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°