O tânără din Timişoara, Zoe Dulgheru, a hotărât să–şi petreacă vacanţa de vară în Kenya, pentru a preda într-o şcoală de la periferia capitalei Nairobi. Ea vorbeşte despre provocările continentului negru.
În urmă cu cinci-şase săptămâni, Zoe Dulgheru locuia în capitala Banatului. Tânăra a luat însă o decizie care avea să-i schimbe percepţia despre lume: a hotărât să renunţe, pentru o perioadă, la viaţa obişnuită a oricărui tânăr de 19 ani şi să plece în Kenya, pentru a face voluntariat în învăţământ. A ajuns însă, la rândul ei, să înveţe multe lucruri de la copiii africani şi din toate situaţiile cu care s-a confruntat departe de casă.
A ales Kenya, despre care i se spusese că este una dintre cele mai calme şi sigure ţări din Africa, însă lumea în care s-a trezit a fost total diferită de orice îşi imaginase la plecarea din România. „Africa este un loc de care Dumnezeu pare să fi uitat. De la televizor totul pare departe, dar când cobori din avion, când efectiv ajungi aici, începi să trăieşti cu adevărat drama continentului", îşi începe Zoe povestea.
A predat engleza şi matematica
În locul unei ţări calme, a avut şocul să întâlnească încă de la început violenţa, bolile grave şi sărăcia cruntă. „Am fost în mijlocul unei revolte, am văzut oameni disperaţi, am văzut puşti, am auzit focuri de armă, am zărit o mulţime de oameni cu macete îndreptându-se spre maşina în care mă aflam, am asistat la mutilarea unui violator, am ascultat poveştile unor oameni care au avut totul, iar peste noapte şi-au pierdut familia şi averea", spune tânăra.
A început prin a preda în şcoli, într-o mahala numită Korogosho, din periferia oraşului Nairobi. Acolo, într-o şcoală fără apă, electricitate, uşi şi geamuri, a început să îi înveţe pe cei 450 de copii limba engleză, matematică, ştiinţele naturii şi ştiinţe sociale. „Copiii erau nevoiţi să