La Sfîntu Gheorghe, viaţa are alt ritm. Drumul de peste patru ore cu vaporul, de la Tulcea, te pregăteşte pentru ritmul ăsta. Te simţi de-al locului, de cum pui piciorul pe drumul nisipos care leagă debarcaderul de sat. Printre cei care se pregătesc să coboare de pe Catamaran, un bărbat încă tînăr, cu o mustaţă scurtă, îşi face loc printre călătorii amestecaţi: turişti şi localnici. Trage după el două geamantane şi o fetiţă blondă, de 4-5 ani, îmbrăcată în roz. O mică Barbie!

Jean Trofimov a plecat din Sfîntu Gheorghe în urmă cu nouă ani, în Spania, să muncească. A plecat mai întîi singur, iar după o vreme s-au dus şi soţia, şi fiica lui cea mare. Între timp, în Spania, li s-a mai născut un copil. Micuţa Barbie – de care vă spuneam. Spanioloaica familiei!

DE ACELASI AUTOR Vieţuitorul muntelui În faţa şi în spatele calculatorului Cinematograful din insulă Localități intrate în legendăJean a văzut încă de pe vapor portul cel nou, cîteva pensiuni moderne, care nu erau acum nouă ani, cîrciuma veche... Nici nu mai ştie cum se cheamă cîrciuma asta! Că i-au spus în fel şi chip, de-a lungul timpului: ba La măgarul tăvălit, La toana pierdută, Răţoiul ostenit sau Pescarul obosit. Cine ştie cum or mai fi botezat-o? Jean îşi aminteşte, însă, că de fiecare dată cînd se întorceau de pe mare sau de pe Dunăre, pescarii sau marinarii din sat se opreau la cîrciuma aceea mică, cu cîteva mese din lemn. Acum, trage adînc în piept aerul de acasă. Speră să simtă miros de mare. Dar încă nu. Miroase, însă, a baltă. A peşte. Şi a praf. Pînă şi despre soare poate să spună că e „soarele de acasă“. Cu geamantanele şi fetiţa după el, caută vreun chip cunoscut printre localnicii strînşi la debarcader.

Jean locuieşte în unul din cele două blocuri cu două etaje din Sfîntu Gheorghe. Chiar lîngă debarcader. De la geam vede Dunărea, iar dacă se urcă pe bloc, v