În cadrul întrevederii de astăzi a premierului Republicii Moldova, Vlad Filat cu preşedintele rus Vladimir Putin o atenţie deosebită s-a atras problemelor cooperării economice şi comerciale ale celor două state, anunţă pagina WEB a Kremlinului
Comunicatul urcat pe site-ul oficial kremlin.ru nu oferă alte informaţii despre subiectele puse în discuţie de Putin şi Filat.
Rusia prognozează, în acest an, o creştere cu 20% a schimburilor comerciale cu Republica Moldova şi optează pentru extinderea cooperării investiţionale cu ţara noastră.
În acelaşi timp ieri, în urma discuţiilor purtate cu şeful Guvernului Republicii Moldova, Vlad Filat, prim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat că Rusia este dispusă să majoreze volumul investiţiilor în economia Moldovei.
Potrivit lui Dmitri Medvedev, conform situaţiei de la finele anului trecut, schimburile comerciale între cele două ţări au constituit două miliarde de dolari, iar în prima jumătate a acestui an - peste un miliard de dolari.
Dmitri Medvedev a menţionat oportunităţile privind creşterea şi consolidarea potenţialului relaţiilor economice cu Republica Moldova. Premierul rus a mai subliniat că, în prezent, colaborarea investiţională între cele două ţări rămâne, deocamdată, nesatisfăcătoare, pentru că investiţiile ruse se cifrează la sute de milioane de dolari, ceea ce nu este foarte mult, iar volumul investiţiilor din Moldova în economia Rusiei - la zeci de milioane de dolari, ceea ce este, de asemenea, foarte puţin. Astfel, potrivit lui, există posibilitatea pentru intensificarea acestora.