Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cheltuieli în plus pentru şoferi. Se apropie sezonul rece, în care sunt obligatorii anvelopele de iarnă pentru maşini

Publicat in Alba24, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Temperaturile scăzute ar putea cauza cheltuieli în plus şoferilor, mai curând decât s-ar fi aşteptat. Potrivit Şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă, în zona Cîmpeni s-au înregistrat deja temperaturi de zero sau sub zero grade, iar, conform legii, conducătorii auto care circulă în această locaţie ar trebui să-şi schimbe anvelopele de vară de la maşini cu cele de iarnă.

Din noiembrie, autovehiculele ar urma să fie echipate cu cauciucuri de iarnă, dacă se ţine cont de prognoza meteo, în care se arată că temperaturile vor scădea şi condiţiile de iarnă se vor manifesta din această perioadă, spune şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă. Acesta a precizat că schimbarea anvelopelor va fi necesară odată cu venirea îngheţului. De altfel, temperaturi de zero grade şi chiar negative au fost semnalate în zona Cîmpeni şi la Bâlea Lac, astfel că, potrivit legii, în aceste locaţii ar trebui deja folosite anvelopele de iarnă.

Începând cu luna noiembrie a anului trecut, şoferii sunt obligaţi să echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanţuri şi alte echipamente specifice, în cazul în care circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Vehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi cele de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune trebuie echipate cu anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

În cazul în care noile dispoziţii nu sunt respectate, amenda este de la 9 la 20 de puncte, între aproximativ 600 lei şi 1.400 de lei, iar sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.

Sursa: realitatea.net

URL scurt: http://alba24.ro/?p=122569

Temperaturile scăzute ar putea cauza cheltuieli în plus şoferilor, mai curând decât s-ar fi aşteptat. Potrivit Şeful Direcţie

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°