Reţeta este simplă, dar nu pentru toată lumea. Şi totuşi, agenţia fiscală americană a recompensat un informator cu o sumă care poate părea uriaşă, după ce a primit detalii despre un caz de evaziune în care a fost implicată banca elveţiană UBS, relatează MarketWatch.
Astfel, cel care a oferit informaţiile a primit 104 milioane de dolari, însă suma a fost recuperată de mai multe ori, ţinând cont că, în acest caz, UBS a plătit 780 de milioane de dolari sub formă de amenzi şi penalităţi.
Informatorul, Bradley Birkenfeld, fost angajat al UBS a solicitat o recompensă substanţială, în schimbul contribuţiei la elucidarea cazului de evaziune fiscală din jurul băncii elveţiene. Potrivit avocaţilor săi, recompensa ar putea fi cea mai mare plătită vreodată în SUA unui singur informator.
Birkenfeld a povestit autorităţilor cum bancherii UBS au venit în SUA pentru a atrage americani bogaţi, au administrat active de 20 de miliarde de dolari şi i-au ajutat să înşele fiscul.
Informatorul a fost totuşi condamnat la închisoare, după ce autorităţile americane au stabilit că a ţinut ascunse unele informaţii. El a fost eliberat luna trecută.