Ambasadorul SUA în Libia, J. Christopher Stevens, şi trei funcţionari americani au fost ucişi marţi seara în atacul asupra consulatului de la Benghazi, în estul Libiei, de persoane înarmate care protestau împotriva unui film considerat a-l ridiculiza pe profetul Mahomed.
Franţa a făcut apel miercuri la autorităţile libiene să ‘reacţioneze’ şi să ‘aresteze vinovaţii’, după atacul ‘incalificabil’ asupra consulatului american de la Benghazi în care au fost ucişi ambasadorul american şi alţi trei funcţionari, marţi seara, relatează AFP.
‘Am reacţionat pentru a condamna aceste acţiuni absolut incalificabile şi pentru a cere autorităţilor libiene să facă ceea ce trebuie pentru a aresta vinovaţii şi să nu permită aceste abuzuri abominabile‘, a declarat şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, în cadrul unei emisiuni organizate de media.
După regimul lui Muammar Gaddafi, ‘s-a implementat o nouă soluţie în Libia, am crezut şi sperăm să credem mereu că această soluţie este paşnică. Însă, evident, puteţi avea întotdeauna extremişti care se angajează în asemenea comportamente. Este absolut inacceptabil şi autorităţile libiene trebuie să reacţioneze’, a adăugat acesta.
Libia a prezentat scuze miercuri pe lângă Washington, la o zi după uciderea ambasadorului SUA. ‘Ne cerem scuze Statelor Unite ale Americii, poporului american şi lumii întregi pentru ceea ce s-a întâmplat’ în Libia, a declarat într-o conferinţă de presă la Tripoli Mohamed al-Megaryef, preşedinte al Congresului General Naţional /CGN/, instanţa politică supremă a ţării.
‘Suntem alături de guvernul american şi ne opunem acestor /…/asasini’, a mai spus oficialitatea libiană, calificând drept un act de ‘laşitate’ acţiunea de la Benghazi.
Ambasadorul SUA în Libia, J. Christopher Stevens, şi trei funcţionari americani au fost ucişi marţi seara în atacul asupra consulatului de la Be