Cineva mi-a spus cum, pe 6 septembrie, banca de la care mai demult luase un credit garantat cu locuinţa l-a notificat că pe 9 august "urmează" să-i expire poliţa de asigurare anuală şi că, dacă n-o "va" înnoi la termen, o plăteşte banca, la un preţ evident mai mare, pe care omul trebuie să-l achite ulterior, odată cu rata la credit. Inutil de precizat că societatea de asigurare e tot a băncii, ori de repetat că înştiinţarea a fost tardivă, clientul fiind pus în faţa faptului împlinit.

Alt amic, în altă împrejurare, îmi relata că, într-un voiaj francez, a aflat că banca-mamă a celei de la care se împrumutase el în ţară practica acolo dobânzi de trei-patru ori mai mici decât cele impuse aici. Deşi, de reţinut, e aceeaşi bancă!

Un IT-ist angajat la sucursala orădeană a unei firme nemţeşti are o leafă de 1.800 de lei, cu toate că lucrează cât doi colegi germani, ale căror salarii trec de 2.500 de euro. Plus că, dacă la ei "targetul" nu se schimbă cu anii, aici creşte trimestrial, încât mai mult profit înregistrează firma la Oradea decât la ea acasă.

Orice român care a făcut cumpărături peste graniţă a observat că în Occident cam orice marfă este de o calitate superioară decât cea a aceleiaşi mărci comercializate în România. Nemaivorbind că acolo preţurile sunt mai mici, deşi atât materiile prime, cât şi forţa de muncă sunt la costuri mai mari.

Un orădean angajat la sucursala din România a unei firme de transporturi internaţionale câştigă 1.500 de euro pe lună, dar face mai multe curse şi parcurge mai mulţi kilometri decât un olandez de la aceeaşi firmă, plătit dublu.

Mai amintesc o singură poveste, tragică, a unei bucureştence care în urmă cu doi ani murea de epuizare la birou. Vă mai amintiţi cumva dacă multinaţionala pentru care presta a fost măcar amendată?

Până şi statisticile întocmite de Eurostat au ajuns să ateste că un român mu