- Social - nr. 177 / 12 Septembrie, 2012 Motto: "Strajer stravechi si plin de barbatie, Gorunul urias spre ceruri cata [...] La umbra lui, pe-o noapte-ntunecata, Ei s-au legat cu inima curata Sa-si mantuiasca neamul de robie. Luptara darji, dar, prinsi prin viclenie, S-au savarsit martiri-eroi pe roata. Trecura anii... Cumplit ofta iobagul, In lanturi si mai crunte ca-nainte, Ingenuncheat de cei atotputernici, Cand iata, tanar crai ridica steagul [...] Si sub gorun aceleasi juraminte Rasuna: «Moarte domnilor nemernici!»” (St. O. Iosif – "Gorunul lui Horea”) Intepenita, ostila, vitrega ne-a fost istoria veacuri de-a randul pe acest binecuvantat, impodobit cu flori si lacrimi pamant al Transilvaniei! Am fost mereu orfanii istoriei, pentru ca mai-marii acestei parti de lume nu ne-au indragit nicicand; pentru ca vlastarul daco-romanic a stat ca un ghimpe in coasta tuturor celor adusi de miscatoarele, nestatornicele valuri ale hazardului istoric, mai cu seama a celor sositi sa ceara "pamant si apa” dintr-un intunecat Rasarit. Si ne-am "bucurat” intr-o egala masura de nepasarea sau de mila vag condescendente ale Occidentului, lucru verificabil din perioada deplinului Ev Mediu si pana in contemporanitate. Intr-un memorabil medalion literar inchinat lui Avram Iancu, Octavian Goga vorbea despre tripla impilare a carei victima au cazut romanii ardeleni: discriminarea nationala, discriminarea "de lege” (= religioasa) si discriminarea sociala. Nu este, asadar, de mirare ca "povestea noastra de aici e o lunga plangere in surdina revarsata in doine, talcuita in petitii la imparatul sau oftata in rugaciuni la Dumnezeu”. In doua randuri, insa, sub indrumarea unor figuri istorice emblematice, la sfarsitul veacului al XVIII – lea si la mijlocul celui urmator, umilinta s-a prefacut in insurgenta cutremuratoare si de nestavilit: "Cand tot Ardealul se legana in tanguire ne