Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rectorul Universităţii Bucureşti: Victor Ponta a plagiat. Doar MECTS poate decide să-i retragă titlul de doctor

Publicat in Vremea Noua, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat, miercuri, că doar Ministerul Educaţiei poate decide retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, întrucât acesta este demnitar, precizând că raportul Comisiei de Etică şi al juriştilor confirmă plagiatul şi va fi trimis MECTS săptămâna viitoare.

“În şedinţa de astăzi a Senatului au fost prezentate două documente privind acuzaţia de plagiat în cazul tezei lui Victor Ponta. A fost prezentat punctul de vedere al Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, de către preşedintele comisiei, Marian Popescu, şi totodată un altul întocmit de trei jurişti, unul profesor al UB şi doi profesori de origine română din Franţa, respectiv unul de la Strasbourg şi unul de Sorbona. Senatul a luat act de conţinutul raportului Comisiei de Etică şi de raportul juriştilor, ambele confirmând plagiatul”, a spus rectorul Mircea Dumitru.

El a spus că Universitatea Bucureşti (UB) va trimite Ministerului Educaţiei, la începutul săptămânii viitoare, cele două documente, care vor fi însoţite de o scrisoare oficială din partea instituţiei care atestă că premierul Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

Rectorul a preciza că Ministerul Educaţiei urmează să ia astfel act de raportul UB şi, în funcţie de dovezile care susţin plagiatul, să ia măsurile legale care se impun, printre care şi retragerea titlului de doctor.

“Există un raport al Comisiei Naţionale de Etică a ministerului, această comisie a exprimat un punct de vedere în iunie, iar acum Ministerul Educaţiei trebuie să ia act de toate dovezile pe care le punem la dispoziţie privind plagiatul şi să decidă”, a adăugat rectorul Mircea Dumitru.

El a subliniat că Ministerul Educaţiei este singurul îndreptăţit să ia o decizie cu efect juridic.

“În scrisoare pe care o vom trimite o să prezentăm toate punctele de vedere ale experţilor”, a mai s

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 54 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 56 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 39 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°