Reîntoarcerea la antici este, întotdeauna, benefică. Este, cred, singura reîntoarcere care nu poate dăuna în nici un chip. Orice altă reîntoarcere ascunde pericole mari, orice s-ar spune şi oricît de dragă este, din principiu, reîntoarcerea unui conservator ca mine. Acum, vremurile nu sînt uşoare. Astrologii spun că e o adevărată nebunie acolo sus, între astre, că planetele se înghesuie bezmetic în anumite case şi lasă de izbelişte altele, iar firavele noastre trasee prin lume sînt tulburate de aceste căi implacabile ale corpurilor gigantice din depărtările de deasupra noastră. Ca să ne punem, cît de cît, la adăpost, sugerez lectura tihnită a scrisorilor unui Plinius, tuturor celor care se simt calamitaţi sau doar puţin anxioşi zilele astea. Am mai sugerat asta cu oarecare vreme în urmă şi, iată, mă încăpăţînez să reiterez. Eu, unul, regăsesc în scrisorile lui Plinius cel Tînăr un fel de tihnă meditativă care îmi face bine şi cred că ar face bine oricui, oricît ar fi de agitat zilele acestea, să se lase prins de tonul lin al observaţiei, de ritmul plăcut al gîndirii acestui jurist roman care se aşeza singur în tradiţia intelectuală a lui Cicero, ştiind, însă, că nu va atinge niciodată performanţele mentorului asumat.
DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi paceÎntr-un fragment epistolar, Plinius îi descrie unui prieten un lac din Etruria: „În timp ce străbăteam moşia, mi-a fost arătat în vale un lac numit Vadimo şi mi s-a povestit totodată ceva de necrezut. Am ajuns acolo. Lacul are o formă perfect rotundă, asemănătoare cu a unei roţi culcate la pămînt; nici un golf, nici un intrînd, totul este măsurat, simetric, săpat şi tăiat parcă de o mînă măiastră. Culoarea apei este de un albastru mai deschis decît al mării şi de un verde mai închis ş…ţ. Nu este prea întins, dar îndeajuns pentru ca apele-i să fie agitate
