- elegie pentru Caritas -
Totul a început cu lambriurile de pe hol, mochetele persane din bucătărie şi gresia din baia lu’ tanti Suzana. Deşi locuia pe altă scară a blocului, era cea mai bună prietenă a mamei şi stăteau toată ziua la taclale, bînd cafele, croşetînd milieuri, povestindu-şi episoadele ratate din telenovele, bîrfindu-şi bărbaţii sau lăudîndu-se cu copiii, premianţi la şcoală. Amîndouă erau croitorese, mama era mai talentată, dar tanti Suzana avea o maşină de cusut mai bună, aşa că, uneori, mama lucra la maşina ei în schimbul unor ponturi despre arta tighelitului sau a croielii pantalonilor bărbăteşti. Şi eu, şi băieţii lu’ tanti Suzana purtam pantaloni şi cămăşi făcute acasă de mamele noastre. La fel şi tata sau nea Costică, soţul lu’ tanti Suzana, care erau angajaţi amîndoi la Oltchim şi lucraseră împreună, înainte de ’89, la un complex petrochimic în Basrah, Irak. Diferenţa esenţială între familiile noastre era că tanti Suzana avea o soră la Cluj, pe cînd a tatei era la Sibiu. Ei bine, sora din Cluj o convinsese pe tanti Suzana să-i trimită bani să-i depună la Caritas, un fel de bancă de unde, după trei luni, puteai ridica de opt ori suma depusă. Tata şi mama însă erau prudenţi, chit că şi sora tatei de la Sibiu îi sunase să le vorbească despre Caritas, unde şi ei depuseseră nişte bani, convinşi de o verişoară, fireşte, tot de la Cluj. „Să vedem ce-o mai fi“, a zis tata, căruia nu-i prea venea să depună nişte bani în cine ştie ce bancă şi pe numele altcuiva.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeuTimpul a trecut şi mama s-a-ntors într-o zi acasă schimbată la faţă. Fusese pe la tanti Suzana care, cu banii luaţi, prin sora ei, de la Caritas, pusese lambriuri în hol, mochete persane în bucătărie (unde noi aveam linoleum) şi gresie în baie (unde noi aveam preşuri). După c
