Dezbaterea problemei româneşti, ieri, în Parlamentul European, a debutat civilizat, cu detalii şi argumente, şi a derapat într-un politicianism ieftin, cu care suntem obişnuiţi de la Bucureşti.
Explicaţia e simplă: la început a vorbit vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, apoi au intrat în scenă politrucii.
La acest capitol au punctat câţiva europarlamentari străini, dar au excelat românii. Culmea penibilului a atins-o PSD-istul Cătălin Ivan, care a livrat jigniri şi minciuni cu o cadenţă de mitralieră. Dar nu s-a lăsat mai prejos nici PNL-ista Norica Nicolai: „Doamnă Reding, poate că popoarele nu contează pentru unii dintre dumneavoastră". Cum s-a cuibărit ea, democraţia, sub fustele doamnei Nicolai, în vreme ce Luxemburgul doamnei Reding geme sub dictatură...
Adevărata veste venită de la Strasbourg este însă alta. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anunţat că va fi înfiinţată o instituţie prevăzută în Tratatul de la Lisabona: Biroul Procurorului General al Uniunii Europene. Dl Barroso a explicat această urgenţă: „E nevoie de un set de instrumente mai bune pentru combaterea situaţiilor de încălcare a regulilor statului de drept, constatate în ultimele luni în anumite state ale UE". Care să fie acele state? Ghici, ghicitoarea mea...
Situaţia politică absurdă din România ultimelor luni a fost remarcată şi de preşedintele Lituaniei, doamna Dalia Grybauskaite (fost comisar european), aflată în vizită oficială la Bucureşti: „Din cauza turbulenţelor politice, ţara e paralizată şi nu îşi poate rezolva problemele".
Asta se întâmpla la Palatul Cotroceni. Câţiva kilometri mai la nord, în Palatul Victoria, Victor Ponta (doctor în Drept şi şef pe linie de partid al lui Cătălin Ivan von Strasbourg-Bruxelles) glăsuia: „În timp ce noi muncim şi încercăm să rezolvăm problemele ţării, alţii ne pârăsc la Bruxelles s