Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cititor de serviciu. A fi sau a nu fi Ion Caramitru

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 septembrie 2012 ·

★★★★ Mircea Morariu, Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe, Bucureşti, Fundaţia Culturală "Camil Petrescu"

Mi-am procurat cu întârziere o carte pe care doream de multă vreme să o citesc: cartea de convorbiri a valorosului critic de teatru Mircea Morariu, de la revista "Familia" din Oradea, cu marele actor Ion Caramitru. Ion Caramitru este un artist supertalentat şi un arbitru al eleganţei şi bunului gust în viaţa noastră publică (gala Premiilor UNITER fiind o dovadă în acest sens). În plus, la Revoluţie şi în anii în care au urmat a fost mereu la înălţimea situaţiei. (În carte se rectifică, printre altele, în conformitate cu adevărul istoric, o replică pe care i-au atribuit-o adversarii politici; ei pretindeau că în ziua de 22 decembrie 1989, la televizor, Ion Caramitru i-ar fi spus lui Mircea Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!", când, în realitate, i-a spus "Mircea, arată-le că lucrezi!")

Titlul cărţii de convorbiri se referă la cele două apariţii ale lui Caramitru în rolul lui Hamlet: din 1963 şi din 1985. Dar în carte (fastuos ilustrată) sunt trecute în revistă numeroase alte roluri, în jur de 100, din spectacole de teatru şi în filme, multe de neuitat, adevărate evenimente în viaţa artistică românească. "Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, "Un tramvai numit dorinţă" de Tennessee Williams, "Leonce şi Lena" de Georg Büchner, "Azilul de Noapte" de Maxim Gorki, "Furtuna" de W. Shakespeare, "A treia ţeapă" de Marin Sorescu, "Eduard al III-lea" de Shakespeare sunt numai câteva dintre piesele în care a jucat, strălucit, marele actor.

Demnitatea prezenţei scenice şi vocea frumoasă, controlată inteligent, pentru a transmite fiecare nuanţă din textul gândit de dramaturg (sau de poet, pentru că Ion Caramitru este şi un interpret de poezie, greu de egalat) reprezintă principalele atuuri ale artistului. Este extraordinar să fii Ion Caramitr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 48 minute
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Horoscop pentru duminica, 22 decembrie 2024. Se întrezăresc cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Din cauza nefinalizării unor activitati profesionale, se pare ca in aceste zile trebuie sa continui munca de la serviciu. Totusi regândește-ți programul de lucru, deoarece riști sa te epuizezi inutil. Colegii te provoaca, insa sefii te susti

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 49 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Klaus Iohannis se consultă cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD îl vrea pe Ciolacu premier în continuare

Adevarul acum 51 minute
Președintele Klaus Iohannis urmează să se consulte duminică, 22 decembrie, cu liderii partidelor parlamentare, pentru desemnarea prim-ministrului.

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 9 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 11 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 13 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Drumul din Sinaia către Cota 1400 a fost închis sâmbătă din cauza zăpezii

Libertatea acum o ora
Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost din nou închis, sâmbătă seară, măsura fiind luată din cauza stratului de zăpadă care a acoperit carosabilul. Tronsonul de drum care urcă prin munte este greu de d

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°