„Despre oameni şi melci", noul film al lui Tudor Giurgiu, este comedia de care aveam cu toţii nevoie ca să mai destindem un pic atmosfera încărcată de încrâncenarea politică. Asta chiar dacă, în esenţă, şi filmul are conotaţii politice.

Se vorbeşte despre privatizare pe şpăgi, despre concedieri, faliment şi despre punerea pe butuci a industriei româneşti, dar nu, acţiunea nu se petrece în anul de graţiei 2012, an oficial de criză economică, ci în anii '90, când românii încă se mai bucurau că dispăruse comunismul. "Mai ţineţi minte cum strigaţi cu toţii la Revoluţie "libertate!"? Ei, uite că v-a ieşit. Aveţi toată libertatea din lume!", îi spune directorul uzinei ARO în timp ce mânca o ciorbă la cantină şefului de sindicat, anunţându-l pe aceasă cale că li se va închide fabrica.

Un şef corupt până în măduva oaselor, care fusese şi pe vremea lui Ceauşescu la conducerea uzinei, dar care se descurca de minune şi în democraţia originală creată prin "deranjul" din decembrie 1989, le închidea oamenilor muncii fabrica, doar ca să îşi ia el şpagă. Un personaj detestabil, jucat incredibil de bine de Dorel Vişan, care este neîntrecut în rolurile de şefi de şantier, de activişti de partid, miliţieni, securişti, parlamentari, pe scurt toată floarea cea vestită a regimului mai mult sau mai puţin apus (doar rolul din "Iacob" şi cel al lui Ion Creangă i-au mai scăzut un pic nivelul politic).

Şi cum li se dăduse raţia de libertate, muncitorii încearcă să se adapteze la capitalism, după posibilităţi. Şi pentru că altfel de posibilităţi decât cele anatomice nu aveau la îndemână, s-au decis, printr-o sclipire de geniu, să doneze spermă la o clinică de la Bucureşti. 50 de dolari recoltarea nu era de ici de colo în anii 90 şi de altfel nici acum nu ar fi un business prost. Ei merg în gaşcă, conduşi de şeful de sindicat (aviz sindicatului condus de domnul colonel