Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe terenul cedat MTI este cultivat nutreţul pentru noile rase create la Institutul de Cercetări Palas Deputaţii au adoptat obiectivul de investiţii „varianta de ocolire a municipiului Constanţa"!

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind transmiterea unor suprafeţe de teren de 645 metri pătraţi aflată în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire a municipiului Constanţa". Deputaţii constănţeni au votat pentru adoptarea acestui proiect de lege. Proiectul legislativ a fost iniţiat de Guvernul Ungureanu, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Pe terenul agricol transmis Ministerului Transporturilor se plantează nutreţul pentru noile rase create la Institutul de Cercetare Palas. Hotărârea urmează să fie pusă în discuţia Executivului însă, în fapt, terenul a fost preluat mai demult.

Şoseaua de centură a oraşului Constanţa traversează de la vest la est întreaga suprafaţă a Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas Constanţa, ea trecând pe lângă ferma de biobază de ovine şi caprine a unităţii. Institutul din Palas a fost în administrarea directă a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti" din Bucureşti, aflat în subordinea Ministerului Agriculturii. Institutul din Palas nu a primit niciodată fonduri de la bugetul de stat, unitatea reuşind să se întreţină din surse proprii. Institutul, înfiinţat prin Decret Regal în anul 1897, sub denumirea de Oieria sistematică Palas, este cea mai mare unitate de cercetare zootehnică din România.

Cum va arăta Centura Constanţei

Centura Constanţei, în lungime de 22,2 de kilometri va avea 26 de poduri şi pasaje peste calea ferată, cinci noduri rutiere multi-nivel, un spaţiu de servicii şi odihnă şi un centru de întreţinere şi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 23 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 40 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 49 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 35 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

BCE se pregăteşte să taie pentru a patra oară consecutiv dobânda la euro

Mediafax acum 27 minute
Toţi analiştii intervievaţi de Bloomberg, cu excepţia unuia singur, preconizează o nouă reducere cu un sfert de punct a ratei depozitelor joi, până la 3%. Doar JPMorgan Chase vede o mişcare mai mare, de jumătate de punct, argumentând că datele recen

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum 4 ore
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°