România a trecut, marţi, de Andorra, scor 4-0, în cel de-al doilea meci din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2014. Tricolorii nu au entuziasmat şi au dat impresia că sunt departe e calificarea la turneul din Brazilia.
România a învins, marţi, pe teren propriu, naţionala Andorrei, scor 4-0. Tricolorii au jucat foarte prost, dar au avut noroc şi au obţinut cel de-al doilea succes din actuala campanie de calificare la Campionatul Mondial din 2014, după ce vineri au bătut în Estonia, scor 2-0.
Torje şi Costin Lazăr au marcat în prima repriză, iar Găman şi Maxim au dus scorul la 4-0, în finalul partidei. Conducătorii federaţiei au decis să deschidă porţile e la tribuna a doua, la 10 minute de la începutul jocului, pentru a popula stadionul. Echipa naţională nu a arătat foarte bine şi s-a chinuit să învingă detaşat una dintre cele mai slabe reprezentative din lume.
Cel mai huiduit jucător de pe teren a fost stelistul Cristi Tănase. Mijlocaşul a fost înjurat de cei 20.000 e spectatori din cauza evoluţiei penibile.
În meciul cu Andorra, stelistul Raul Rusescu a îmbrăcat pentru prima dată tricoul naționalei. Partida a însemnat primul succes obţinut de tricolori pe "Arena Naţională".
În această campanie de calificare, România va mai juca în acest an, în deplasare, cu Turcia (12 octombrie) şi pe teren propriu, cu Olanda (16 octombrie).
România - Andorra 4-0
Marcatori: Torje (29), C. Lazăr (44), Găman (90+1), Maxim (90+3)
Stadion: „Arena Națională” - București
Arbitru la centru: Pavle Radovanovici (Muntenegru)
Echipe probabile:
România: Lobonţ - Măţel, Găman, Chiricheş, Raţ - Bourceanu, C. Lazăr - Torje, Grozav, Cr. Tănase - Marica. Antrenor: Victor Piţurcă
Andorra: Jose Gomes - Rodrigues, E.Garcia, Lima, Pujol - Vieira, Ayala, Gomez, Clemente, Loren