O echipă de cinci luptători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, condusă de comisarul şef Lazăr Tomiţă, a participat la cea de-a treia ediţie a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţii (SSI) ale Poliţiei Române. Competiţia a avut loc la finele săptămânii trecute, desfăşurându-se la Bucureşti, unde au participat 42 de echipe care au reprezentat judeţele ţării, dar şi o echipă de la SPIR Bucureşti. „Probele de concurs au solicitat la maximum îndemânarea, atenţia, angajamentul fizic total şi determinarea luptătorilor. Acestea s-au desfăşurat în teren variat, iar altele în poligoane de tragere şi control de pregătire. Majoritatea probelor au conţinut şi probleme de logică matematică, redescifrarea corectă a unor probleme care semnalau nişte indici pe parcursul traseului atrăgând depunctări. La această ediţie s-a observat un grad mult mai mare de dificultate pe fiecare probă, iar conducerea SIAS – IGPR şi luptătorii care au contribuit la organizarea şi desfăşurarea concursului merită toate aprecierile noastre“, a spus comisarul şef Lazăr Tomiţă.
Echipa SIR Vrancea s-a prezentat foarte bine, trecând toate probele din concurs şi în final şi-au atins obiectivul punctând peste medie şi fiind apreciată de celelalte chipe participante. „Intenţionăm ca la următoarea ediţie a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţii să ne prezentăm cel puţin la fel de bine. Acest lucru ne impune să ne pregătim foarte mult pe toate planurile. De fapt, este necesar în îndeplinirea fără greşeală a misiunilor specifice“, a mai spus comisarul şef Lazăr Tomiţă.
Galerie foto
Monitorul de Vrancea Data: 13-09-2012
Descriere: „Mascaţii“ din Vrancea, apreciaţi la Cupa SSI a Poliţiei Române
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 13-09-2012
Descriere: „Mascaţii“ din Vrancea, apreciaţi la Cupa SSI