Principalul furnizor de cai al armatei Imperiale a devenit un paradis uitat de mulţi, aşa cum poate îi stă bine oricărui paradis: urmaşii armăsarilor de cavalerie sînt evaluaţi la mii de euro şi galopează în concursuri ecvestre.

În 1792, Ministerul Armatei Austriece a arendat 9.810 hectare pentru ca la Rădăuţi să se înfiinţeze o herghelie uriaşă, cu 1400 de cai. E anul în care se organiza primul examen scris în Europa, la Cambridge.

Prima reţea de iluminat electric avea să ajungă la noi abia peste 90 de ani. Şi tot atunci, la aproape un secol distanţă, medicul Iuliu Weiner aducea prima minge de fotbal şi regulile jocului. Astăzi, în nordul ţării, 257 de cai smulşi din basm populează un tărîm greu de imaginat în zbuciumul de beton şi arşiţă al vieţii noastre urbane şi al orgoliilor noastre fotbalistice de liliput.

Rasa Shagya, adică armăsari arabi deveniţi mai robuşti, docili şi energici, transformaţi pentru nevoile militare, apoi cele de călărie şi de echitaţie. Rostuindu-şi copitele înainte de obstacol, fermecător de desfrînaţi pe păşuni şi uluitor de cuminţi cînd jinduiesc între mîinile stăpînului şi coama scînteietoare a iepelor cu nări fremătînd.

La Rădăuţi aproape poţi atinge cu sufletul acel simţ al calului care, spune o vorbă veche, îl împiedică să parieze pe oameni. "Nu mai există stăpîni" La Rădăuţi se creşte rasa Shagya, cai pursînge arab modificaţi pentru nevoile armatei, apoi pentru performanţă sportivă. Îngrijitorii de la Mitoc, locul unde se află armăsarii şi iepele pentru montă, spun că cea mai mare problemă în pregătirea cailor e lipsa copiilor şi tinerilor care cu ani în urmă călăreau exemplarele şi le antrenau, implicit, pentru competiţii. Semilibertatea. A fost condiţia esenţială pentru care austriecii au ales Rădăuţi drept herghelie principală pentru armata imperială. O sălbăticie controlată, în care caii beneficiau de cu