Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo: Cum va fi vremea joi şi vineri

Publicat in Ziua Veche, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Vremea va fi predominant frumoasă şi caldă, joi, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în vestul şi sud-vestul ţării. Spre sfârşitului intervalului vor fi ploi slabe şi posibil descărcări electrice, izolat în Banat şi în Crişana.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua în Banat, Moldova şi la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 23 şi 31 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre 1-2 grade.

Vineri, vremea se menţine în general frumoasă şi caldă. Cerul variabil, se va înnora treptat în jumătatea de vest a ţării, unde vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice, izolat în cursul zilei şi local noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul şi sud-estul teritoriului şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 10 şi 18 grade.

La Bucureşti, vremea se va menţine frumoasă, iar valorile termice vor creşte uşor. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 28 de grade, iar cea minimă de 13-15 grade.

Vremea va fi predominant frumoasă şi caldă, joi, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în vestul şi sud-vestul ţării. Spre sfârşitului intervalului vor fi ploi slabe şi posibil descărcări electrice, izolat în Banat şi în Crişana.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua în Banat, Moldova şi la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 23 şi 31 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre 1-2 grade.

Vineri, vremea se menţine în general frumoasă şi caldă. Cerul variabil, se va înnora treptat

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 România va întâlni în optimi Olanda. Programul complet din această fază a întrecerii

Ziua Constanta acum 22 minute
La capătul ultimelor două partide din faza grupelor Campionatului European de fotbal din Germania, din grupa F, Cehia – Turcia 1-2 și Georgia – Portugalia 2-0, echipa națională a României și-a aflat adversarul din optimile competiției. Clasată pe lo

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 27 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 32 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 2 ore
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°