Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alimentaţia românilor, sub lupă. Au redus cheltuielile la MÂNCARE, dar nu renunţă deloc la.....

Publicat in Antena 3, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Cheltuielile românilor pentru alimente au scăzut cu 2% în primul semestru, în timp ce sumele alocate pentru băuturi non-alcoolice şi bere au crescut cu 5%, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă GfK România.

În intervalul analizat consumul casnic de bunuri de larg consum a crescut cu 2%, în monedă naţională, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit GfK. "După un an 2011 în care inflaţia a avut un impact puternic asupra evoluţiei cheltuielilor gospodăriilor din România şi a adus scăderi volumice cu precădere pentru segmentul de produse alimentare, observăm în continuare o tendinţă negativă pentru aceste produse. În primele şase luni, valoarea cheltuită pentru alimente a scăzut cu 2%, în timp ce cheltuielile pentru băuturi non-alcoolice şi bere au crescut cu 5%. După o perioadă cu scăderi puternice înregistrate şi în segmentul produselor de îngrijire personală şi a locuinţei, valoarea cheltuită a început să aibă evoluţii pozitive", se arată într-un comunicat al companiei de cercetare.

Unul dintre produsele alimentare pentru care gospodăriile şi-au redus cheltuielile în acest an este uleiul de gătit. În 2011 gospodăriile au cheltuit pentru această categorie cu până la 4% mai mult comparativ cu 2010, în timp ce în primele şase luni se înregistrează o scădere valorică de până la 9% şi un volum în regres cu 6%.

Alte categorii care înregistrează valori negative sunt tabletele de ciocolată şi iaurtul cu fructe. Volumele de cafea macinată şi prăjită continuă să scadă, în timp ce valoric evoluţia rămâne pozitivă, cu un număr constant de consumatori.

Dintre produsele de îngrijire personală pentru care s-au observat creşteri volumice se numără şamponul de păr, săpunul de toaletă şi deodorantele, în timp ce categorii precum pasta de dinţi şi detergentul de spălat rufe au avut evoluţii co

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 40 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 3 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Vremea

București
acum

29°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°