După ce ani la rând au împânzit harta României cu eoliene, acum, investitorii întind cearşafuri de panouri fotovoltaice. În doar trei luni, numărul contractelor de racordare a crescut cu peste 50%.
Localnicii din Pufeşti (Vrancea) se pot lăuda cu una dintre cele mai mari centrale electrice fotovoltaice din România. Pe o suprafaţă de circa 4 hectare de teren, Eurowind Energy A/S, cu sprijinul Alpha Wind Renewables România SRL şi cu colaborarea tehnică a unei echipe a Martifer Solar, a instalat 1,5 MW, un parc fotovoltaic care va produce energie suficientă pentru a alimenta aproximativ 1.000 de familii, economisind totodată 1.029 tone de emisii de dioxid de carbon/an.
„Estimăm că ne vom recupera investiţia de la Pufeşti în mai puţin de zece ani. Subsidiara din România a companiei analizează şi perspectiva realizării altor proiecte. Două dintre acestea vor fi finalizate până la sfârşitul anului, în Braşov şi în Craiova. Apetitul pentru anul viitor este să instalăm o capacitate de 10-30 MW. Estimăm că investiţiile noastre în România vor fi cuprinse între 5 şi 15 milioane euro, în următorii doi ani“, a afirmat, recent, Jens Rasmussen, CEO Eurowind Energy, la inaugurarea instalaţiei.
Aşa cum se poate observa, investiţia din localitatea vrânceană nu este singura. Atraşi de sprijinul acordat de statul român pentru energia solară, 6 certificate verzi pentru un megawatt-oră produs, investitorii au dat iama la Transelectrica, şi în doar trei luni au primit contracte de racordare proiecte care ajung la aproape 200 MW. Conform datelor operatorului naţional de transport al energiei electrice, dacă la finele lunii mai contractele de racordare pentru panouri fotovoltaice însumau 335 MW, la începutul lunii septembrie numărul total a ajuns la 522 MW, adică o creştere de peste 55%. Evoluţia fulminantă a fost remarcată şi de Cristina Petrescu, p