Un bărbat de 32 de ani, din Satu Mare, a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în Arestul Inspectoratului, fiind suspectat de comiterea mai multor furturi din buzunare, iar în cursul zilei de ieri magistraţii au emis pe numele său mandat de arestare preventivă.
Suspectul, Robert D., a fost reţinut marţi după ce, din probele administrate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale – linia de muncă “furturi din buzunare” – a rezultat că acesta a sustras portofelul unui bătrân de 82 de ani, în Piaţa Someş. Victima avea în portofel suma de 70 lei, dar şi un card bancar, cu codul PIN ataşat, astfel încât suspectul, deţinând toate datele necesare, nu a mai întâmpinat greutăţi în scoaterea de pe card a sumei de 4.900 lei, economisită din pensie de bătrân.
Acestui dosar penal i-au fost conexate alte două cauze având drept obiect comiterea infracţiunilor de furt calificat de către acelaşi suspect, utilizând acelaşi mod de operare, cercetările continuând pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Pentru a evita asemenea situaţii în care puteţi deveni victime ale aşa-numiţilor “hoţi din buzunare”, poliţia recomandă cetăţenilor să fie mai vigilenţi în locurile aglomerate, gen pieţe, gări, magazine. “Păstraţi portofelul şi banii în buzunare interioare asigurate cu nasturi ori fermoar şi acordaţi o mai mare atenţie genţii şi portofelului decât plaselor de cumpărături. Aveţi grijă la folosirea cardurilor, există riscul să fiţi urmărit şi să vă fie sustrasă suma de bani, nici într-un caz nu păstraţi cardul şi codul PIN în acelaşi loc”, sunt câteva dintre recomandările poliţiştilor.
Florin Dura
Citiţi şi ...:
Un bărbat de 32 de ani, din Satu Mare, a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în Arestul Inspectoratului, fiind suspectat de comiterea mai multor furturi din buzunare, iar în cursul zilei de ieri