Camelia Taftă, reporterul cotidianului nostru, a câştigat Concursul „Cupa 13 septembrie”. Jurnaliștii acreditați pe lângă Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea au participat ieri, la competiţia organizată de cadrele Inspectoratului cu ocazia Zilei Pompierilor din România, zi care se sărbătorește în fiecare an pe data de 13 septembrie.
După ce pompierii le-au prezentat cu dibăcie exercițiile, jurnaliștii au trecut la treabă. Concursul a fost structurat pe trei probe sportive de dificultate medie, respectiv proba cu scara de fereastră, escaladarea gardului de doi metri, trecerea pe bârnă și racordarea furtunelor, dar și o probă care a constat în lucrul cu apă la țintă. Ziariştii au fost îmbrăcați în ținutele celor care luptă cu focul. Pompierii au fost permanent în preajmă și le-au dat jurnaliştilor o mână de ajutor. Aceştia au fost cronometrați pe durata efectuării exercițiilor, iar la categoria fete, cei mai buni timpi au fost scoși de către reporterul „Monitorul de Vrancea”.
Galerie foto
Monitorul de Vrancea Data: 13-09-2012
Descriere: Concursul „Cupa 13 septembrie”, câștigat de reporterul „Monitorul de Vrancea“
+ Mareste Poza

Descriere: Concursul „Cupa 13 septembrie”, câștigat de reporterul „Monitorul de Vrancea“ @N_