FCM Alexandria a părăsit Cupa României. Alexăndrenii au fost înfrânţi de fotbaliştii de la Sportul Studentesc, scor 1-3, ratând astfel şansa unei întâlniri cu o reprezentantă din prima ligă.
Fanii fotbalului teleormănean au avut parte aseară, de un super meci între cea mai bună echipă din judeţ, FCM Alexandria şi o echipă cu tradiţie în fotbalul românesc, Sportul Studenţesc. Disputa a avut loc în faza a V-a a Cupei României la fotbal.
Deşi stadionul a fost arhiplin, elevii lui Alexandru Gheorghe şi Marin Botea n-au reuşit să ţină pasul cu “studenţii” decât 20 de minute, atunci când Valentin Lazăr a deschis scorul. Cu 5 minute înainte de pauză, Dumitrescu a majorat avantajul pentru bucureşteni.
Nici în a doua repriză alexăndrenii n-au pus mai multe probleme. Elanul le-a fost tăiat în minutul 75 de către Şerban care a urcat scorul la 0-3 pentru Sportul.
Pe fondul de relaxare al studenţilor, două minute mai târziu, Daniel Ene a înscris golul de onoare pentru FCM Alexandria, stabilind astfel şi scorul final, 1-3.
FCM Alexandria, părăseşte astfel Cupa României, ratând şansa unei întâlniri cu o reprezentantă din Liga I.
Iată rezultatele înregistrate în partidele disputate, marţi, în faza a V-a a Cupei României - Timişoreana. Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în "16"-imile de finală ale competiţiei în care vor intra şi formaţiile din Liga I.
Sport Club Bacău - (+) FC Botoşani 0-0, 2-3 la loviturile de departajare
(+) FC Zagon - ACS Rapid CFR Suceava 4-1
CS Conpet Ploieşti - (+) CF Brăila 0-5
CS Baloteşti - (+) Farul Constanţa 0-1 după prelungiri
CS Afumaţi - (+) Delta Tulcea 0-3
(+) ACS Berceni - Săgeata Năvodari 1-0
(+) FC Caracal - Dinamo II Bucureşti 2-1
FCM Alexandria - (+) Sportul Studenţesc 1-3
Pandurii Târgu Jiu II - (+) CS Mioveni 1-2
FC Cisnădie - (+) Voinţa Sibiu 0-