Telefoanele mobile sunt cele mai folosite dispozitive electronice în prezent şi reprezintă pentru omenire ceea cam ceea ce reprezentau automobilele la începutul secolului XX.
Noi tehnologii pentru telefoanele mobile sunt create în fiecare săptămână, iar în viitorul apropiat acestea ar putea fi folosite chiar pentru a „vedea” prin pereți.
Telefoanele din viitor apropiat vor avea ecrane care vor putea să imite diferite texturi. Folosind vibraţii localizate, tehnologia va fi capabilă să păcălească utilizatorul atunci când acesta atinge ecranul, dând impresia că are straturi sau umflături.
Utilizatorul va putea seta ecranul astfel încât la atingere acesta să imite nisipul, o blană sau chiar butoanele unui telefon clasic, spun cei de la Compania Immersion. .
Smartphone-uri care pot “mirosi” bolile! Cercetătorii de la NASA lucrează, în prezent, la o tehnologie pentru smartphone-uri care va putea diagonstica cancerul. Aceştia au creat un senzor pentru telefoanele mobile care va putea analiza compuşii chimici din respiraţie. Astfel se va putea determina dacă utilizatorul suferă de cancer la plâmani, de diabet şi o serie de alte boli. Până la lansarea acestui terminal, cei de la Universitatea din Michigan au creat o aplicaţie care permite utilizatorilor să descopere dacă au cancer de piele. Trebuie făcute 23 de fotografii din diferite unghiuri, iar aplicaţia va pune diagonsticul.
Camere foto care vor scana bacteriile din mâncare. Zeci de mii de oameni sunt afectaţi de E.coli în fiecare an. Chiar dacă acasă totul este curat, ce faci atunci când mănânci în oraş? La UCLA (University California, Los Angeles) se lucrează în prezent la o aplicaţie care va detecta bacteriile E.coli. Utilizatorii vor putea vedea dacă mâncarea lor este infectată cu ajutorul camerei foto a telefonului şi a unor filtre speciale. Aplicaţia nu va detecta şi alte tipuri d