Aproximativ un sfert dintre angajaţii fără forme legale din România au studii superioare, iar o parte importantă dintre cei care lucrează "la negru" efectuează muncă "la birou" sau calificată. În Europa, profilul educaţional al persoanelor care lucrează legal diferă semnificativ faţă de cel al angajaţilor fără forme legale, se arată într-o lucrare a Băncii Mondiale.
Astfel, persoanele care au numai educaţie primară au o probabilitate mai ridicată de a lucra la negru, însă această situaţie este mult mai pronunţată în ţările din sudul şi vestul Europei decât în noile state membre UE din Europa Centrală şi de Est. În aceste ţări, majoritatea celor angajaţi fără forme legale au terminat liceul.