IAŞI. Senatorul PDL Dumitru Oprea consideră că PNL se îndreaptă către autodistrugere, prin radicalismul manifestat în ultimul timp.
El spune că un pericol îl reprezintă conturarea unei grupări extremiste în rândul liberalilor, nemulţumită de eşecul suspendării şefului statului.
Dumitru Oprea crede că un asemenea radicalism vine din partea unor personaje cărora nu le mai pasă de izolarea ţării, de costurile economice sau de spiritul democraţiei.
„PNL tinde să devină un conglomerat de oameni furioşi, contaminaţi de ura antenelor, iar faptele lor, cât se află la guvernare, riscă să ducă România către periferia Europei”, apreciază Oprea.
El spune că o atitudine de acest gen era aşteptată mai degrabă din partea PSD şi PC, însă nu şi din partea PNL.
„Propaganda antenelor nu poate întreţine la nesfârşit un val de ură aruncat peste o ţară întreagă, pentru că deja se vede în sondaje. Poporul nu poate fi păcălit la infinit de personaje care comit abuzuri în numele său. Iar PNL se autodistruge, prin încălcarea grosolană a spiritului democratic, deschis, ce l-a caracterizat dintotdeauna”, adaugă Dumitru Oprea.
IAŞI. Senatorul PDL Dumitru Oprea consideră că PNL se îndreaptă către autodistrugere, prin radicalismul manifestat în ultimul timp.
El spune că un pericol îl reprezintă conturarea unei grupări extremiste în rândul liberalilor, nemulţumită de eşecul suspendării şefului statului.
Dumitru Oprea crede că un asemenea radicalism vine din partea unor personaje cărora nu le mai pasă de izolarea ţării, de costurile economice sau de spiritul democraţiei.
„PNL tinde să devină un conglomerat de oameni furioşi, contaminaţi de ura antenelor, iar faptele lor, cât se află la guvernare, riscă să ducă România către periferia Europei”, apreciază Oprea.
El spune că o atitudine de acest gen era aşteptată mai degrabă din partea PSD şi