Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Cioacă a fost dus la Parchetul Curţii de Apel Braşov pentru audieri în dosarul în care este suspectat de uciderea Elodiei Ghinescu

Publicat in Gandul, joi 13 septembrie 2012 ·

UPDATE Percheziţii şi prelevări de probe din apartamentul lui Cioacă din Braşov

Procurorii au făcut, joi, percheziţii în apartamentul poliţistului Cristian Cioacă din municipiul Braşov, pe care acesta îl deţinea împreună cu fosta soţie Elodia Ghinescu, de unde au prelevat probe noi, agentul şi avocata acestuia fiind de faţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţistul Cristian Cioacă a fost dus de procurori, joi, de la instanţă la Parchetul Curţii de Apel Braşov, pentru audieri în dosarul în care este suspectat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cioacă s-a prezentat, joi dimineaţă, la Curtea de Apel Braşov, unde avea termen în dosarul de furt între soţi.

În timp ce era la Curtea de Apel, Cioacă a fost luat de procurori, în jurul orei 13.00, şi dus la sediul Parchetului Curţii de Apel Braşov.

Purtătorul de cuvânt de la Parchetul instanţei supreme, Ramona Bulcu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Cioacă a fost dus la Parchetul Curţii de Apel Braşov în legătură cu dosarul în care este suspectat de uciderea Elodiei Ghinescu.

Ramona Bulcu a precizat că în acest dosar "se readministrează anumite probe" şi există un nou procuror de caz, care joi a mers la Braşov.

Curtea de Apel Braşov judecă recursul formulat de avocatul familiei Ghinescu împotriva deciziei din 26 iunie 2011 a Judecătoriei Braşov de achitare a lui Cioacă, în dosarul privind "furtul între soţi".

Instanţa a respins atunci şi despăgubirile civile cerute de familia avocatei Elodia Ghinescu.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au finalizat, în luna august 2010, rechizitoriul poliţistului Cristian Cioacă şi au dispus trimiterea acestuia în judecată pentru "furt între soţi".

Potrivit rechizitoriului, s-a constatat că Cioacă şi-ar fi păgubit soţia de bunuri în valoar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 26 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum 40 minute
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum 40 minute
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°