Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: A fost inaugurat podul de la Putna Seacă

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 14 septembrie 2012 ·

Ministerul Transporturilor şi Compania CFR au efectuat, ieri, recepţia la podul de cale ferată peste râul Putna. Podul fusese distrus la inundaţiile din 2005 şi a fost reconstruit din fonduri europene, facilitatea ex-ISPA, şi fonduri guvernamentale. Contractul pentru proiectul „Reconstrucţia infrastructurii feroviare afectate de inundaţii în iulie şi august 2005 pe sectorul Focşani – Putna Seacă, lot 1“ a fost semnat în decembrie 2009, iar prima linie de cale ferată este funcţională din iulie 2012.

Podul de la Putna Seacă reprezintă cea mai importantă investiţie în infrastructura feroviară realizată după 1989 la nivelul Regionalei CFR Galaţi, de care aparţine judeţul Vrancea. Reprezentanţii Sucursalei CFR Galaţi au explicat că, deocamdată, viteza de circulaţie a trenurilor este limitată din cauza lucrărilor care se desfăşoară în această perioadă, dar şi „pentru stabilizarea terasamentului“. Principalul avantaj pentru călătoriile cu trenul este eliminarea întârzierilor în gările din Focşani şi Mărăşeşti.

Lucrarea la podul de la Putna Seacă a fost executată de un consorţiu format din CONCEFA Sibiu şi IMSAT Bucureşti, iar şeful de proiect, Sorin Drăghici, a explicat că în perioada următoare vor fi finalizate lucrările de demolare a podului vechi de fier de la Putna Seacă. Acesta a adăugat că modul în care a fost construit podul de la Putna Seacă, cu pilon până la 24 de metri adâncime, face ca acesta să reziste la alte inundaţii pe acest râu.

În plus, lucările sunt executate în conformitate cu cerinţele legislaţiei europene şi româneşti în vigoare, fiind vorba de o linie care face parte din coridorul IX Pan European. „Porţiunea podului de la Putna Seacă reabilitată prin acestă investiţie este realizată conform ultimelor cerinţe europene. Viteza maximă cu care poate circula un tren poate ajunge la 160 km/oră“, a declarat inginerul Sorin Dr

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°