Absolvenţii vor primi „certificatul european de competenţă în afaceri”
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov organizează începând cu 20 septembrie cursul EBC*L nivel A în sistem combinat –„blended learning”, în vederea obţinerii certificatului european de competenţă în afaceri, un concept modern şi inovator de învăţare ce combină avantajele conceptului e-learning cu avantajele cursurilor de formare tradiţionale.
EBC*L - European Business Competence* Licence - s-a impus ca standard internaţional de formare în domeniul economic oferind o calificare recunoscută pe plan internaţional cât şi posibilitatea de a demonstra cunoştinţele economice de bază necesare în activitatea economică şi management. Centrul de examinare EBC*L acreditat al CCI Braşov organizează cursuri şi examene structurate. Nivelul A cuprinde cunoştinţe generale, cum ar fi obiectivele şi indicatorii de întreprindere, bilanţul, calculaţia costurilor şi dreptul comercial.
Absolvenţii cunosc obiectivele întreprinderii şi înteleg limbajul folosit în conducerea firmei. Astfel, ei devin parteneri competenţi de discuţie şi stăpânesc elementele de bază necesare pentru gândirea şi negocierea economică. Nivelul B cuprinde cunoştinţe de planificare (plan de afaceri, marketing şi vânzare, plan financiar, investiţii şi analize economice), în timp ce nivelul C se referă la tehnici de conducere. Grupurile ţintă urmărite sunt angajaţii din întreprinderi care nu au formaţie economică, manageri, întreprinzători, persoane care îşi creează o firmă, sau orice persoană care nu are formaţie economică dar participă la viaţa economică.
În varianta „blended learning” cursantul va avea 10 ore cu formatorul şi acces la un site (prin nume utilizator şi parolă) pentru a putea studia materia individual, fără a fi condiţionat de un program fix. Costul cursului - nivel A blended learning este