Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drepturi şi obligaţii antecontract vânzare cumpărare de teren

Publicat in rfi, joi 13 septembrie 2012 ·

Antecontractul este acordul de voinţa contractual prin care o parte sau ambele părţi se obliga să semneze în viitor un anumit contract de vânzare-cumpărare, stabilind şi conţinutul esenţial al acestuia.

În mod obişnuit, antecontractul de vanare-cumparare se înregistrează la notar, pentru a-şi produce efectele pe deplin, părţile având astfel o garanţie mai mare a executării contractului.

Drepturile şi obligaţiile promitentului vânzător sunt urmatoarele:

până la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, promitentul vânzător va prezenta actele de proprietate, original sau copie legalizata, care au servit la intabularea dreptului sau de proprietate dar şi extrasul de carte funciară, certificatul fiscal, necesare în vederea transmiterii proprietăţii;

se obliga să vândă în deplină proprietate terenul la termenul stabilit de comun acord;

efectuează toate formalităţile pentru obţinerea documentaţiei necesare în vederea întocmirii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, respectiv certificatul fiscal care atestă plata impozitelor la zi şi extrasul de carte funciară care atestă faptul că terenul este liber de orice sarcini;

se obliga să nu înstrăineze deplină proprietate asupra terenului şi să nu-l greveze pe toată durata prezenţei promisiuni;

declară şi garantează sub sancţiunea legii penale ca terenul este în întregime în proprietatea sa, că nu a fost scos din circuitul civil prin trecerea în proprietate publică, că nu este sechestru pentru datorii faţă de stat, că este liber de orice ipoteci, sarcini sau servituţi, nefiind înstrăinat sub nici o formă vreunei persoane, fiind în proprietatea şi posesia promitentului vânzător de la data dobândirii şi până la cea a încheierii antecontractului;

declară că nu face obiectul vreunui litigiu cu privire la dreptul de proprietate şi nici

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 29 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°