IAŞI. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, va face parte din delegaţia României la Comitetul Regiunilor.
Preşedintele CJ Iaşi a fost desemnat membru în delegaţie în cursul acestei zile, la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), fiind afiliat Grupului ALDE (Alliance of Liberals and Democrats for Europe – ALDE). Ca membru cu drept de vot, Cristian Adomniţei va participa la procesul decizional al Uniunii Europene, Comitetul Regiunilor (COR) fiind organism consultativ în procesul legislativ european.
„Prin alegerea de astăzi, dar şi prin participarea la Adunarea Regiunilor Europene, care va avea loc la Pescara în cursul acestei luni, Iaşul, precum şi restul Moldovei, sunt reprezentate politic şi administrativ la nivel european. Practic, Iaşul începe să conteze cu adevărat, atât în ţară, cât şi în străinătate”, a declarat Cristian Adomniţei.
Comitetul Regiunilor a fost înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht (1992), răspunzând cererii formulate de autorităţile locale şi regionale de a fi reprezentate în Uniunea Europeană. Acesta funcţionează începând cu 1994. În prezent, Comitetul Regiunilor este un organism complementar celor trei instituţii comunitare (Consiliul de miniştri, Comisia Europeană, Parlamentul European). El are rolul de a reprezenta interesele colectivităţilor locale şi regionale şi de a asigura participarea acestora la procesul de integrare. Fiind constituit ca un organ consultativ al Consiliului şi al Comisiei, Comitetul Regiunilor trebuie consultat obligatoriu în anumite domenii ale politicii regionale – coeziune economică şi socială, cultură, energie, transporturi, educaţie şi formare, politică regională, sănătate. Comitetul Regiunilor reprezintă o “punte” de legătură între instituţiile europene şi regiunile, comunele şi oraşele Uniunii Europene. Membrii COR deţin mand